Plângi, plângi tu fiinţă adormită,
Stai în visare căci viaţa e obscură.
Luciditatea inceţoşată te-a invăluit
Visul către ascensiune a venit.
Mergi încet spre realitate,
Îmbrăţişează timpul şi spaţiul,
Căci viaţa ta e un act de caritate,
De la un zeu care a învins calmul.
Păşeşte spre un tărâm necunoscut,
In care timpul e trecut,
Auzi că viaţa eu-n film mut,
Unde resimţi un nimic plăcut.
Stai pe loc deşi ai plecat demult,
Te familiarizezi cu un foc stins
Realizezi că viaţa ta nu are sens,
Scopul pentru care eşti e doar un tumult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu